Florenta si regiunea Toscana din Italia au o lunga traditie culinara cunoscuta pentru mancarurile a caror preparare a ramas neschimbata de-a lungul anilor. Bucataria toscana era considerata o bucatarie saraca, a taranilor care traiau din roadele muncii lor, dar calitatea si imbinarile ingredientelor din care sunt preparate mancarurile, legumele, branzeturile, salamurile picante, carnurile, pestele, fructele de mare, uleiul de masline de cea mai buna calitate si vinurile exceptionale, au devenit tot mai cunoscute si apreciate de oameni din toate colturile lumii.

Florentinilor si toscanilor in general le place sa manance si le ofera si turistilor ocazia de a gusta din preparatele locale. Daca va place mancarea italiana, Florenta va va oferi o mare parte din ce e mai bun in gastronomia italiana.

Meniul

Ca in toata Italia, masa este compusa din aperitiv sau gustari reci (antipasti), felul intai (primo piatto), de cele mai multe ori paste, orez (risotto) sau supe, felul doi (secondo piatto) compus din peste sau carne cu o garnitura (contorno), iar la final desertul (dolce). Bineiteles ca de langa bucatele delicioase nu pot lipsi renumitele vinuri toscane si o cafea espresso, care va incheia o masa copioasa.

Micul dejun

Spre deosebire de alte tari in care la micul dejun se servesc mancaruri sarate, in Florenta, ca peste tot in Italia, de obicei, ziua incepe cu mancaruri dulci: produse de patiserie, biscuiti, croissant, sucuri de fructe, paine cu ciocolata sau gemuri si cereale cu lapte, pe langa o cafea sau un cappuccino.

Pranzul si cina

In general, pranzul sau cina incep cu gustari reci (antipasto) compuse din bruschette (paine prajita pe care se pune usturoi, rosii proaspete cu sare si piper si un fir de ulei de masline) si care pot include affettati - salamuri uscate si prosciutto crudo (jambon crud si uscat), eventual acompaniate de crostini di fegatini (tarte cu ficatei de pui) sau tarte cu pateu de masline.

Primul fel de mancare dupa aperitiv este primo piatto. Desi in Italia se mananca de cele mai multe ori paste sau orez, toscanii prefera si minestrone - o supa densa de legume, de fasole si ribollita - una dintre mancarurile traditionale toscane.

O alta mancare traditionala toscana este pappa al pomodoro, o supa vegetala cu rosii si crutoane de paine.

Dintre carnuri nu puteti rata bistecca alla fiorentina, celebra friptura florentina din carne bovina de Chianina sau Maremmana. Carnurile de vanat sunt de asemenea des intalnite in bucataria toscana. Cele mai folosite sunt cele de porc mistret, fazan, caprioara si iepure. Cele mai bune branzeturi sunt cele din lapte de oaie cum este pecorino.

Desert

La desert se pot servi fructe, ducliuri traditionale sau inghetata delicioasa ca in toate regiunile din Italia, de altfel.

Vinuri

In ceea ce priveste vinurile, Toscana ofera o gama variata din care aveti de ales si nu trebuie sa fiti un connoisseur pentru a degusta un vin rosu toscan.

Dintre cele mai apreciate vinuri, Chianti este cel mai renumit, dar tot aici puteti gusta si un vino nobile di Montepulciano sau un Brunello di Montalcino.

Dupa o masa copioasa se mai servesc si bauturi cu o concentratie de alcol mai ridicata cum este grappa sau amaro pentru a facilita digestia.

Cafeaua

Cafeaua este un adevarat cult in Italia! Si in acest caz aveti de unde alege: se serveste caffè espresso - jumatate de ceasca de cafea tare, caffè lungo mai diluata, caffè ristretto foarte tare, caffè macchiato cu lapte, cappuccino cu spuma de lapte proaspat, corretto cu coniac.

Unde puteti manca

Vizitand Florenta, pentru a trai o experienta deplina trebuie sa gustati mancarurile locale. Puteti servi masa in restaurante, care sunt mai scumpe, osterie sau trattorie care de cele mai multe ori servesc mancaruri excelente la preturi mai mici sau in pizzerie puteti manca o pizza delicioasa si relativ ieftina. Pentru o masa frugala, puteti cauta un bar cu tavola calda(masa calda). La enoteca (bar cu vinuri sau restaurant) gasiti cea mai variata gama de vinuri.

Sus