Florenţa este considerată de mult timp leagăn al Renaşterii, un curent cultural reflectat de aproape toate formele de artă, inclusiv de arhitectură. Într-adevăr, traseul istoric politic al Florenţei a mers întotdeauna mână în mână cu puternica identitate culturală a oraşului, iar faptul că familia Medici – care s-a afirmat în politică şi cultură în primul rând în capitala Toscanei – este în mare parte şi pe drept cuvânt un simbol al efervescentei vieţi culturale a Florenţei nu rămâne fără semnificaţie. Astfel, stabilimentele religioase în care oraşul abundă probează în primul rând bogatul trecut cultural al Florenţei, fiind, în acelaşi timp, expresia extraordinară a îmbinării fericite dintre domeniul religiosului şi performanţele artei seculare, aducând la un nivel fără precedent – pe atunci – conceptul de artă religioasă sau sacră. Într-adevăr, Catedrala Santa Maria dei Fiori este cea care domină, alături de Baptisteriul Sf. Ion şi de Campanila conexă, atât prin dimensiune cât şi prin importanţă, întreaga moştenire arhitecturală a Florenţei. Pe de altă parte, oraşul are aproximativ 40 de alte edificii religioase majore, dintre care următoarele nu reprezintă decât o mostră din tabloul supraaglomerat al bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, fiind, în acelaşi timp, considerate cele mai recomandabile din punct de vedere turistic.
Arnolfo di Cambio (primul arhitect care a proiectat Catedrala Santa Maria dei Fiori din Florenţa) este, potrivit biografului său, Giorgio Vasari, şi cel ce a conceput Basilica di Santa Croce (Bazilica Sfintei Cruci). Santa Croce este cea mai mare biserică franciscană din lume, motiv pentru care nu este de mirare ca vizitatorii să constate o anumită sobrietate a locului atât de caracteristică pentru ordinul franciscanilor. Lăsând la o parte semnificaţia sa arhitecturală şi culturală, Santa Croce este în mare măsură şi în principiu renumită datorită faptului că multe personalităţi reputate ale Italiei sunt îngropate aici, precum Michelangelo, Machiavelli, Rossini, Galileo Galilei, Giovanni Gentile şi Guglielmo Marconi. În Santa Croce se află şi sarcofagul lui Dante, însă vizitatorii ar trebui să reţină că acesta este gol. În virtutea acestor împrejurări, Bazilica Santa Croce este numită şi Templul Gloriilor Italiene. Giotto, Brunelleschi, Vasari, Gaddi şi Donatello sunt principalii artişti care au participat la terminarea şi la finisarea bazilicii, operele lor fiind expuse fie în Muzeul Santa Croce – care se află în refectoriul mănăstirii Santa Croce – fie împrăştiate în diverse zone ale stabilimentului, inclusiv în schitul alăturat şi în Capela Pazzi. Dominând piazza omonimă, construcţia bazilicii Santa Croce a început în 1294, iar în prezent se învecinează cu campanila sa, dând unul dintre principalele focare turistice din Florenţa.