Un alt stabiliment religios incredibil de impresionant din Florenţa se referă la Marea Sinagogă (Tempio Israelitico sau Tempio Maggiore), o structură construită într-un stil bizantino-maur ce combină câteva elemente eterogene ce generează o alură generală eclectică: o absidă, un amvon, un transept, o orgă (în principiu caracteristice siturilor creştine). Marea Sinagogă este destul de colorată, începând cu impozantul dom verde şi terminând cu încărcatul efect policrom din interiorul edificiului.

Giovanni Panti este cel ce a creat mozaicurile multicolore şi frescele Sinagogii, în vreme ce arhitecţii care au conceput structura sa generală sunt Mariano Falcini, Vincente Micheli şi Marco Treves, deşi marele arc a fost proiectat de Giacomo del Mediceo. Marea Sinagogă din Florenţa nu este, fără îndoială, primul templu care a deservit nevoile religioase ale micii comunităţi iudaice din oraş, întrucât a fost construită abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1874-1882). În plus, Marea Sinagogă găzduieşte la al doilea nivel al său Muzeul Ebraic (Museo Ebraico), cu expoziţii ce constau din articole specifice ceremoniilor religioase ebraice, medalii, haine sfinte şi câteva codice antice.

Nume:
Tempio Israelitico
Adresă:
4 Via Farini, Florenţa
Număr de telefon:
0039 (0)55 245 252
Fax:
0039 (0)55 241 811
Website:
www.moked.it/firenzebraica